Ed Ruth va lupta la Bellator 196 împotriva unui român care se antrenează cu echipa lui Conor McGregor!
Ed Ruth va lupta la Bellator 196 împotriva unui român care se antrenează cu echipa lui Conor McGregor!
Ed Ruth va lupta la Bellator 196 împotriva unui român care se antrenează cu echipa lui Conor McGregor!

Bellator 196 va avea loc în Budapesta, Ungaria, adică la o aruncătură de băț pentru toți românii care vor să meargă să vadă o adevărată gală de MMA. Sperăm ca în curând să își facă apariția și în România o gală internațională de asemenea nivel. Dar asta-i altă poveste.

Să vorbim puțin despre Ed Ruth, care îl va înfrunta pe Ion „Bombardierul” Pascu, la Bellator 196, pe 6 aprilie. Luptătorul nostru l-a înlocuit pe Laszlo Furko care s-a accidentat cu aproximativ două săptămâni înainte de ziua luptei.

Ion Pascu se antrenează la SBG Ireland, în Dublin, cu echipa din care face parte și Conor McGregor. Superstarul irlandez a reușit să pună SBG Ireland pe harta mondială a MMA-ului și tot mai mulți luptători europeni (și nu numai) se înrolează în această echipă plină de viitoare speranțe.

Ed Ruth (27 ani) este de trei ori campion la wrestling în NCAA (Liga Națională de Wrestling pentru Studenți) în Statele Unite ale Americii, ceea ce nu este puțin lucru. Nu este puțin deloc, chiar.

Ion Pascu (35 ani) are un palmares de 17 victorii și 7 înfrângeri, iar Ed Ruth este neînvins cu un palmares de 4-0. Americanul și-a terminat toți adversarii în prima sau a doua rundă, ceea ce trebuie să îi dea de gândit și de lucrat lui Ion Pascu.

Noi îi ținem pumnii strânși „Bombardierului” și ne vom bucura teribil dacă luptătorul nostru va reuși să câștige în fața lui Ed Ruth.

Gala Bellator 196 va fi o gală mixtă de MMA și Kickbox și va avea loc pe 6 aprilie, în Budapesta, Ungaria, la BOK Hall.

Main event-ul constă în lupta dintre fostul campion Benson Henderson și Roger Huerta, primul luptător MMA care a apărut pe coperta Sports Illustrated.

Lista completă a luptelor de MMA ce vor avea loc la Bellator 196:

  • Ben Henderson vs. Roger Huerta
  • Denise Kielholtz vs. Lena Ovchynnikova
  • Brian Moore vs. Giorgio Belsanti
  • Ed Ruth vs. Ion Pascu