Adversar surpriză pentru Khabib Nurmagmedov dacă Conor McGregor se va lupta cu Tony Ferguson

Adversar surpriză pentru Khabib Nurmagmedov dacă Conor McGregor se va lupta cu Tony Ferguson
Adversar surpriză pentru Khabib Nurmagmedov dacă Conor McGregor se va lupta cu Tony Ferguson | Sursa foto: Esther Lin, MMA Fighting

După partida câștigată într-o manieră dominantă împotriva lui Edson Barboza, Khabib Nurmagomedov a cerut o luptă cu Tony Ferguson, campionul interimar la Lightweight sau cu Conor McGregor, actualul campion UFC la aceeași categorie.

În urma declarațiilor lui Khabib de la finalul partidei cu Barboza, atât Tony Ferguson, cât și Conor McGregor au început un război pe Twitter (mai multe, aici). Toate aceste schimburi de replici le-au creat fanilor de mma diverse scenarii în care acest „triunghi amoros” ar putea fi pus în practică.

Fiecare a început să se gândească ce luptă ar avea mai mult sens: Tony Ferguson vs Conor McGregor, Khabib Nurmagomedov vs Tony Ferguson, Conor McGregor vs Khabib Nurmagomedov. Personal, eu mi-aș dori să văd toate aceste lupte și cât mai curând posibil.

În toată această schemă, nu a fost inclus un nume foarte important, care tocmai acum a apărut pe listă. Este vorba de fostul campion UFC la Lightweight, Eddie Alvarez, cel care a fost făcut TKO de Conor McGregor, care i-a și luat centura.

Această ipoteză cu un adversar surpriză, în persoana lui Eddie Alvarez, care este totodată și coechipierul lui Edson Barboza, a fost lansat de către tatăl și antrenorul lui Khabib, Abdulmanap Nurmagomedov. Acesta a declarat că dacă McGregor cu Ferguson se vor duela, atunci Khabib cu Alvarez ar fi un meci logic, având în vedere că Numargomedov vrea să lupte de 3 ori în 2018.

„Cred că McGregor, Diaz și Ferguson, în loc să se bată cu Khabib, ar prefera să se bată între ei de 30 de ori,” a declarat Abdulmanap Nurmagomedov. „Dacă McGregor și Ferguson se vor lupta între ei, noi îl vrem pe Alvarez. El a spus că se pregătea cu Barboza pentru Khabib. Haide să vedem cum se descurcă el în aceeași situație.” a continuat tatăl lui Khabib.

Ce spuneți de o confruntare între Eddie Alvarez și Khabib Nurmagomedov? Pe cine vedeți ieșind învingător?