Gogea Mitu – Povestea celui mai înalt român din toate timpurile și totodată cel mai înalt boxer din istorie

Gogea Mitu - Povestea celui mai înalt român din toate timpurile și totodată cel mai înalt boxer din istorie
Gogea Mitu – Povestea celui mai înalt român din toate timpurile și totodată cel mai înalt boxer din istorie

Gogea Mitu (n. Gogu Ștefănescu – Dumitru Goagă, 14 iulie 1914 Mârșani, la 50 km de Craiova – d. 22 iunie 1936 București) este înregistrat în Cartea Recordurilor ca cel mai înalt boxer care a luptat vreodată în ring. Înălțimea sa oficială era 2,36 m, dar în alte surse apare și ca 2,26 m, 2,42 m și chiar 2,44 m.

În perioada interbelică, boxerul nostru român a ajuns să fie cunoscut ca „Goliat de România”, sub tutela antrenorului său Umberto Lancia. Cariera sa a fost una scurtă, Gogea Mitu murind la doar 22 de ani, cu diagnosticul oficial de tuberculoză.

Viața lui Gogea Mitu

Boxerul român s-a născut într-o familie de 11 copii. Dintre acești 11 frați, 2 sufereau de gigantism.

Unul dintre ei a murit în copilărie, la vârsta de 7 ani, iar celălalt, ați ghicit, este Gogea Mitu, care a ajuns să fie cel mai înalt boxer din istorie și cel mai înalt român al tuturor timpurilor.

Încă de la grădiniță, Gogea atinsese deja înălțimea de 1,80 m, însă acesta a fost descoperit ca posibilă „fabrică de bani” abia la vârsta de 17 ani, când un afacerist le-a cerut părinților săi permisiunea de a-l duce pe tânărul gigant la București.

Gogea Mitu a debutat la Circus Globus unde oameni de prin împrejurimile Bucureștiului se adunau să vadă uriașul de 140 kg care putea îndoi cu mâinile goale bare groase din oțel.

Cariera de boxer

În anul 1934 începe cariera de boxer a lui Gogea Mitu, ca urmare a întâlnirii acestuia cu pugilistul italian Umberto Lancia. Italianul și-a dat seama din prima de potențialul uriaș pe care îl are Gogea și l-a convins să înceapă să se antreneze în arta boxului.

Cei doi au plecat împreună prin Europa, unde Umberto Lancia i-a aranjat antrenamente de box în săli din Paris, după care i-a programat meciuri oficiale. Pe 7 iunie 1935, Severio Gizzo era primul care simțea tăria loviturilor lui Gogea Mitu, românul nostru făcându-l KO pe boxerul italian.

Adversarii lui Gogea Mitu erau învinși, în mare parte, prin KO, datorită puterii ieșite din comun pe care o poseda, în ciuda faptului că tehnica sa lăsa mult de dorit.

Moartea suspectă a lui Gogea Mitu

Gogea Mitu s-a îmbolnăvit grav în anul 1936, total neașteptat, în condițiile în care părea complet sănătos și analizele sale inițiale nu semnalau probleme de sănătate.

Povestea spune că în momentul în care se întorcea cu trenul de la Paris la București (probabil că a durat cât un drum București-Satu Mare de acum, dar asta e altă poveste), a deschis geamul și a răcit. Această răceală s-ar fi agravat, iar medicii de la Spitalul Filantropia au dat verdictul de tuberculoză.

Gogea Mitu a decedat pe 22 iunie 1936, în condiții suspecte, cauza oficială fiind tuberculoza. Familia sa a contestat această cauză pe care au consemnat-o medicii, motivând că Gogea Mitu ar fi fost omorât de către persoane influente care erau invidioase pe faima sa.

Când familia boxerului a ajuns la spital, corpul neînsuflețit al gigantului era ținut într-un subsol și era deja îmbălsămat pentru a rezista încă 20 de ani.

La momentul decesului lui Gogea Mitu, ziarul „Capitala” scria: ”Sfârșitul lui Gogea Mitu a fost prevestit acum două luni de medicul său curant. Lancia știa din cele spuse de medicul militar că Gogea era un proscris”.

Tot din „Capitala”: ”Gogea Mitu a dispărut, dar au rămas răspunderile medicilor FR Box, care au îngăduit unui om anormal, cu inima și plămânii slabi, să devină boxeur, să facă eforturi și să-și grăbească astfel sfârșitul. Suntem informați că familia lui Gogea Mitu, cu ajutorul actului de autopsie, va trage la răspundere pe medicii cari i-au îngăduit lui Gogea Mitu, Colosul de Lut, să se facă boxeur”.

Gogea Mitu a fost înmormântat în satul său natal, Mârșani, iar în 1980 a fost deshumat, la solicitarea Catedrei de Anatomie și Istorie a Medicinei din cadrul Universității de Medicină Craiova, pentru a fi folosit ca material didactic.

Scheletul său a fost expus o perioadă la Muzeul Institului Medico-Legal din București, după care a revenit la Craiova. În prezent, în satul Mârșani, o stradă poartă numele celui mai înalt boxer din istorie și totodată cel mai înalt român al tuturor timpurilor.

Curiozități despre Gogea Mitu

  • Se spune despre Gogea Mitu că purta la pantof mărimea 50, 56 sau chiar 64!
  • La o masă, mânca 10 kg de mâncare, bea 5 sticle de vin și bea 1 cafea (aici mă mir că doar una…)
  • Numele său este sinonim cu gingantismul în România și țin minte că și bunică-mea îmi spunea mereu că sunt „gogeamitu măgaru’ și mă prostesc ca un copil mic”. Acum înțeleg mult mai bine expresia. Se presupune că cogeamite sau gogeamite este un cuvânt venit din limba bulgară.

Surse: 1, 2, 3, 4