UFC China: Weili Zhang este prima campioană din istoria UFC care vine din China! (VIDEO)

UFC a organizat un nou eveniment în China pentru a-și extinde și mai mult zona de acoperire. Shenzhen, orașul în care s-a organizat această gală, a primit cu brațele larg deschise luptătorii, iar cel puțin ultimele 2 partide nu au dezamăgit.

În main eventul serii, Weili Zhang a reușit să devină primul luptător din China care să câștige centura de campion în UFC! Weili Zhang a reușit să o trimită la podea pe Jessica Andrade în doar 42 de secunde de la începerea partidei și acum este noua regină a categoriei Strawweight.

UFC urmează să deschidă un nou institut de pregătire în Shanghai, China, pentru luptătorii din UFC, iar acest lucru va aduce o serie întreagă de noi talente care vor zdruncina cel mai probabil clasamanetele organizației.

Urmăriți mai jos rezultatele și cele mai spectaculoase faze de la UFC Shenzhen.