Intră să vezi ce probe trebuie să treacă oricine vrea să intre în armata americană! (VIDEO)

Știm cu toții că armata americană este cea mai puternică și cea mai dominantă din lume. Este și normal într-o oarecare măsură, având în vedere că nu poți fi cea mai mare putere economică la nivel global fără a avea „spate”.

Tocmai de aceea, pentru a intra în US Military, te-ai gândi că ar accepta pe oricine, doar ca să fie cât mai mulți soldați gata să își sacrifice viețile pentru patria mamă. Lucrurile nu stau chiar așa, iar pentru cei care își doresc o carieră militară în Statele Unite ale Americii, problele fizice s-ar putea dovedi a fi prea severe.

Graficul arată cheltuielile anuale pentru armată făcute de fiecare țară, în miliarde de dolari.

Este evident că nu oricine intră, dar când te uiți la probe, parcă începi să înțelegi și de ce. Voi ce ziceți de dificultatea exercițiilor? Ați face față acestor teste de anduranță?