Dana White: UFC negociază o luptă între GSP și Nate Diaz pentru gala UFC 227!
Dana White: UFC negociază o luptă între GSP și Nate Diaz pentru gala UFC 227!
Dana White: UFC negociază o luptă între GSP și Nate Diaz pentru gala UFC 227!

Dana White, președintele UFC, a anunțat că organizația pe care o conduce se află în negocieri cu Georges St-Pierre și Nate Diaz pentru a programa o luptă între cei doi la gala UFC 227, care va avea loc pe 4 august 2018, în Los Angeles.

Discuțiile au fost confirmate și de Ariel Helwani, jurnalist și moderator la MMAfighting.com, care a precizat că negocierile sunt în faze preliminarii și că există totuși câteva obstacole în realizarea acestui superfight.

Dana White a declarat că lupta ar urma să aibă loc în cadrul categoriei Lightweight. Acest lucru înseamnă că GSP, fostul campion la Welterweight și Middleweight va avea de coborât două categorii pentru a lupta cu Nate Diaz.

Ambele lupte pe care le-au disputat Nate Diaz și Conor McGregor, unul împotriva celuilalt, au avut loc în cadrul categoriei Welterweight, care este și categoria naturală a lui GSP.

Nu putem decât să ne bucurăm când auzim de astfel de vești, dar pare a fi o luptă făcută prea pentru bani, prea ca la țară. Nu spunem că nu vom urmări lupta, dar parcă cei doi luptători ar avea alte lupte mai interesante de disputat.

Voi ce părere aveți?

(Sursa)