VIDEO. Nate Diaz, la doar 16 ani, într-o luptă nesancționată de mma fără mănuși
În 2002, Nate Diaz avea 16 ani și deja se lupta de la egal la egal cu orice adversar din categoria lui care îi apărea în cale. La fel s-a întâmplat și în cazul lui Robert Limon când acesta și-a întâlnit tânărul coleg de dojo, Nate Diaz, într-o luptă de mma nesancționată fără mănuși.
Probabil că Robert Limon, mai în vârstă și mult mai experimentat în acel moment, l-a luat puțin peste picior pe Nate Diaz în prima fază. Atât a fost de ajuns pentru ca actualul star UFC să demonstreze ce poate face într-o luptă reală.
Nate Diaz – Palmares
Nume întreg: Nathan Donald „Nate” Diaz
Data nașterii: 16 aprilie, 1985
Câștigătorul ediției a 5-a The Ultimate Fighter
Lupte de mma 31 – Victorii 20 (4 prin KO, 13 prin submisie, 3 prin decizie), Înfrângeri 11 (1 prin KO, 1 prin submisie, 9 prin decizie)
Alături de Conor McGregor, Nate Diaz deține recordul pentru cel mai bine vândut PPV (pay per view) din istoria UFC (Gala UFC 202).