Pasiune dusă la extrem! A durat 3 ore ca pompierii să-i poată scoate greutățile de pe „bară”
Pasiune dusă la extrem! A durat 3 ore ca pompierii să-i poată scoate greutățile de pe "bară"
Pasiune dusă la extrem! A durat 3 ore ca pompierii să-i poată scoate greutățile de pe „bară”

Ce putem spune mai mult despre această poveste de dragoste dintre un neamț și greutățile din sala de fitness? Eu înțeleg că îți place să mergi la sală, iar să tragi de fiare e ca a doua ta natură; iei proteine ca pe aspirine și înnebunești de bucurie când vezi ce priviri atragi pe stradă de la muritorii de rând, cei făr’ de mușchi. Dar putem cădea de comun acord că până și dragostea are o limită?

Limita aceasta se pare că este greutatea de 2,5kg sau cel puțin atât i-a fost de ajuns unui neamț care a preferat să rămână anonim (evident!). Acesta a sunat pompierii pentru a le cere ajutorul cu o problemă mai neobișnuită, mai delicată.

Ajunși la fața locului, pompierii i-au transportat pe ‘cei doi îndrăgostiți’ la un spital din Rhineland-Palatinate, Germania, unde cu ajutorul unor echipamente speciale au reușit să îi despartă pe cei doi porumbei din preludiul ce părea că nu se mai termină.

Pentru a încinge și mai mult atmosfera, pompierii au apelat și la un flex timp de 3 ore, asigurându-se astfel că măcar unul dintre parteneri va scăpa întreg. Din păcate, greutățile au fost cele sacrificate, iar bărbatul a scăpat nevătămat. Nevătămat, dar puțin umflat. Mă rog, acesta era și scopul până la urmă, în sensul că mergea la sală pentru a-și umfla mușchii.

Din păcate, unii mușchi nu se antrenează la sală. Unele lucruri se învață mai greu, dar și când se învață… ajung povești celebre pe acest spațiu vast și necruțător al Internetului.