Ea e Nataliya Kuznetsova și are 100 kg de mușchi în plus față de tine!
Ea e Nataliya Kuznetsova și are 100 kg de mușchi în plus față de tine! Da’, nu trebuie să te simți ca o domnișoară dacă mergi la sală de 3 ani și nu arăți nici măcar pe jumătate ca Nataliya Kuznetsova! Într-un fel, ești chiar de felicitat! Asta dacă nu bagi steroizi… Dacă bagi și steroizi și tot ești mai mic decât Nataliya Kuznetsova înseamnă că fie nu tragi la fel de mult de fiare pe cât tragi de seringă, fie ești mai puțin inteligent decât credeau chiar și băieții din spatele blocului care te făceau slăbănog când erai mic. Oricum, dacă bagi steroizi, 2 lucruri sunt clare: nu-ți pasă nici de carte nici de potență!
Dar să revenim la această fată, că despre tine se vorbește destul și la sală, așa că nu mai trebuie să o fac și eu aici. De ce scriu despre Nataliya Kuznetsova? În primul rând scriu pentru că m-a șocat acestl video pe care l-am văzut cu ea. Efectiv eram șocat de cât de diform poate fi un corp uman (am zis uman pentru că nu mă interesează că e vorba despre o femeie sau despre un bărbat).
Faptul că este femeie șochează și mai mult prin simpla idee că sunt mult mai puține femei care duc bodybuilding-ul la extrem în comparație cu bărbații care practică tot acest sport. Bărbații vor să compenseze mai mult… din varii motive.
Al doilea lucru care mă deranjează este că steroizii, în culturism, sunt mai mult decât tolerați. Toată lumea o face și nimeni nu are nimic împotriva acestui fapt. Ba chiar, dacă nu bagi steroizi, se mai și râde de tine pe la competiții că ești cel mai sfrijit de-acolo. Nu fac bodybuilding, dar de multe ori am auzit că se întâmplă astfel de lucruri. Așa-i?
Ei bine, această fată de 26 de ani a început să tragă de fiare și să bage steroizi pe când avea doar 41 kg. Acum, ajunsă la 113 kg, este campioană mondială și europeană la bench press (cu cât împinge la piept), are recordul mondial la armlifting (ridicări de greutăți de la sol, folosind o singură mână) și de 2 ori campioană la culturism în Baikal (regiune din Rusia). La piept împinge 170kg și face deadlift-uri cu 240kg. Impresionant, nu?
Oricât de impresionante ar fi aceste rezultate, este incredibil de deranjant că aceste practici sunt încurajate în sport. Sportul înseamnă sănătate, atât fizică, cât și psihică, iar dacă introducem steroizii în ecuație, nu avem de câștigat la niciun capitol. Oamenii aceștia nu trebuie luați drept model, dar din păcate, prin prisma rezultatelor lor, ei reușesc să-i influențeze pe tinerii sportivi din jurul lor să recurgă la aceleași metode ca ei.
Voi ce părere aveți? Ar trebui blamați oamenii care folosesc steroizi și să nu mai fie admiși în competiții oficiale? Hai, dacă aveți timp, lăsați puțin shake-urile și proteinele din mână, și dați un comentariucu părerea voastră în rubrica de mai jos.